Vasile, batranule

De pe vremea tineretii, cu ocazia zilei de fata.
Citez:
"Da, e ziua mea. 27.
Oamenii nu mi-au cumparat prima carte. Mai grav, nici nu am scris-o. Inca. Primul album nu se vinde. Inca nu l-am facut. Nu o sa il vand oricum. Hotelul meu nu e niciodata plin cu clienti. Nu am hotel. Nu v-am vazut dansand inca in clubul meu. Care club? Vad ca nu va place sa beti o cafea excelenta si sa ascultati putin jazz live in cafeneaua mea. Pentru ca nu am nici o cafenea. Cititi ce scriu eu aici folosind o conexiune de internet care nu este asigurata de firma mea. Nu am nici o firma. Nu mi-ati laudat copiii, desi sunt draguti si isteti. Nu am inca. O sa va simtiti bine in barul meu de pe plaja. Ceva mai incolo. Sunteti mai grabiti ca mine.
Pe de alta parte..
Prietenii imi cer uneori sfaturi. Si le dau sfaturi bune. Aceleasi sfaturi pe care le cer lor la randul meu, avand aceleasi probleme.
In lume sunt 5,168,072,445 oameni mai saraci ca mine."

Ce s-a schimbat in ultimii 4 ani? Acum sunt 6,133,730,184 oameni mai saraci ca mine. Nu sta Pamantul deloc bine.

Ochi care ard

Exista ochi pe care nu ti-i poti imagina inchisi. Ochi care te fascineaza si nu iti poti dezlipi privirea. Ochi care au o nota de magie neagra. Care exprima atat de bine sentimentele din spatele lor incat te simti inauntru. Care te urmaresc in orice senzatie: cafea cu scortisoara, cer albastru si visator, intinderi infinite de iarba. Ei sunt acolo si te privesc, te ard. Ochi tortionari. Pe care ii visezi la 10 centimetri de ochii tai.

Oscilam

Vechi..
Dimineata, ca de obicei, pierdut in reveria de 20 minute in drumul spre job, am inchis cartea si am privit in jur. Soare, inceput de vara, lucrurile merg atat de bine... Am zambit un pic la vederea unui cires care prinde nuante rosiatice printre frunze. Moment in care m-a izbit sunetul unei ambulante grabite. Si imi dau seama ca oscilam atat de mult intre multele senzatii care ne inconjoara incat probabil suntem prea zapaciti ca sa intelegem. Veselia promisa de viitoarele cirese, alternata cu ideea ca cineva lupta cu boala intr-o ambulanta, alternata cu zambetul la ideea ca poate totusi cineva naste, ceea ce e intotdeauna frumos. E epuizant sa pendulezi intre atatea senzatii, dar poti lua in considerare vreo alternativa?