New OSI album - Blood

Kevin Moore (Dream Theater's ex-keyboard player, Chroma Key) did it again. This is the third OSI (Office of Strategic Influence) album and it sounds great. A little simpler than the previous two albums, a little heavier. Mike Portnoy is not joining the project this time, but the drums are well done by Gavin Harrison (Porcupine Tree). Jim Matheos (Fates Warning) is doing the guitar and bass parts, as usual. Mikael Åkerfeldt from Opeth does vocals on one song, "Stockholm", he's one of my favorite vocals, but it doesn't fit that great in OSI, just a personal opinion. As expected from people like Moore and Matheos, the prog style is on its best here. Have a listen:


OSI - The escape artist

Mai presus de tehnica

Interioare, bai si confort elegant

Iata ca fac si reclama. Amicul Blaga are o firma extrem de serioasa (nu ca el). Se ocupa de interioare moderne cu mult gust si eleganta, bai lascive si alte servicii de arhitectura. Nu pot nega, imi place cum lucreaza. Pana or avea un site cumsecade, puteti gasi detalii si exemple AICI.

Tineretea maxima

Am doar doua poze din tinerete. Din foarte tinerete, ma refer. Cea de aici e facuta la 2 ani si ceva, sunt in bratele unei vecine, bluza prezinta meniul zilei. In timp, am devenit tot mai putin fotogenic.

Refreshing progressive rock - sau trupa Frost

Sunt foarte incantat, atat de incantat de trupa Frost*. Ca fan Dream Theater, trebuie sa spun ca majoritatea trupelor actuale de prog sunt copii Dream Theater, Genesis, Pink Floyd. Majoritatea se bazeaza pe proficienta tehnica, dragut, dar totul devine monoton si plicticos fara idei noi. Cand am auzit trupa Ark (a lu Jorn Lande si Randy Coven, nu asta noua de tinerei), m-am bucurat din plin de soundul nou. Din pacate, trupa nu mai exista. Iata ca exista Frost* (cu steluta). Au doua albume, Milliontown (2006) si Experiments in Mass Appeal (2008). Ambele albume cu personalitate proprie, fiecare piesa refreshing. Teme melodice, teme heavy, tehnica (in special clapele), voci, nebunie. Miezul formatiei este claparul Jem Godfrey, un individ simpatic care a facut bani lucrand pe piese gen "The tide is high" - Atomic Kitten sau "Kiss kiss" - Holly Valance. Intre timp a renuntat la produs hituri si compune exclusiv prog-rock (sa zic oare prog-metal? hai sa nu). In mintea mea a facut destui bani sa poata trai linistit facand lucruri serioase. Bravos. Momentan ascult cu placere maxima Toys si Dear Dead Days de pe albumul nou. Ia sa ii verificam pe oameni aici si aici (unde claparul mai sus se prosteste in jurul muzicii serioase).
De pus in CV: anul asta o sa deschida 2 concerte Dream Theater in UK, se pare ca Jordan Rudess e mare amator :)

Ochi care ard

Exista ochi pe care nu ti-i poti imagina inchisi. Ochi care te fascineaza si nu iti poti dezlipi privirea. Ochi care au o nota de magie neagra. Care exprima atat de bine sentimentele din spatele lor incat te simti inauntru. Care te urmaresc in orice senzatie: cafea cu scortisoara, cer albastru si visator, intinderi infinite de iarba. Ei sunt acolo si te privesc, te ard. Ochi tortionari. Pe care ii visezi la 10 centimetri de ochii tai.

Oscilam

Vechi..
Dimineata, ca de obicei, pierdut in reveria de 20 minute in drumul spre job, am inchis cartea si am privit in jur. Soare, inceput de vara, lucrurile merg atat de bine... Am zambit un pic la vederea unui cires care prinde nuante rosiatice printre frunze. Moment in care m-a izbit sunetul unei ambulante grabite. Si imi dau seama ca oscilam atat de mult intre multele senzatii care ne inconjoara incat probabil suntem prea zapaciti ca sa intelegem. Veselia promisa de viitoarele cirese, alternata cu ideea ca cineva lupta cu boala intr-o ambulanta, alternata cu zambetul la ideea ca poate totusi cineva naste, ceea ce e intotdeauna frumos. E epuizant sa pendulezi intre atatea senzatii, dar poti lua in considerare vreo alternativa?