Oscilam

Vechi..
Dimineata, ca de obicei, pierdut in reveria de 20 minute in drumul spre job, am inchis cartea si am privit in jur. Soare, inceput de vara, lucrurile merg atat de bine... Am zambit un pic la vederea unui cires care prinde nuante rosiatice printre frunze. Moment in care m-a izbit sunetul unei ambulante grabite. Si imi dau seama ca oscilam atat de mult intre multele senzatii care ne inconjoara incat probabil suntem prea zapaciti ca sa intelegem. Veselia promisa de viitoarele cirese, alternata cu ideea ca cineva lupta cu boala intr-o ambulanta, alternata cu zambetul la ideea ca poate totusi cineva naste, ceea ce e intotdeauna frumos. E epuizant sa pendulezi intre atatea senzatii, dar poti lua in considerare vreo alternativa?