E vorba de Arhiepiscopul Tomisului, Inalt Prea Sfintia Sa Teodosie, omul zilei, conducatorul spiritual al Litoralului. Creat probabil asemenea lui Mazare probabil, cu siguranta nu dupa chipul lui Dumnezeu. Am citit un articol in Romania Libera si desi nu m-am mirat, m-am indignat. A se vedea
aici. Articolul e bine scris, bine legat, aduce probe. Asa cum ar trebui sa fie o investigatie. Sunt sigur ca nu o sa fie urmari, ma indoiesc ca Teodosie are suficient bun simt sa isi recunoasca greseala si sa lase locul unuia (poate) mai vrednic, ma indoiesc ca mai marii BOR o sa ia masuri, ma indoiesc ca DNA o sa se autosesizeze in fata luarii de mita. Si de ce ar face-o? Nu da bine la alegeri, nu e ca arestarea lui Becali, o maimutareala publica de imagine, e ceva serios, sifonarea imaginii unei persoane pe care sunt sigur ca multi o vad angelica si neprihanita. Am citit comentariile, evident multi idioti agramati, destul de multi oameni cu pareri pertinente. Din pacate si destul de multi care vad lucrurile ca un atac asupra Bisericii. Nu este. Este un atac justificat impotriva unei persoane care ia mita. Faptul ca e vorba de cineva din conducerea BOR e doar o circumstanta agravanta, foarte agravanta. Si toti preotii si crestinii ar trebui sa isi doreasca o Biserica fara uscaturi. Chiar daca asta inseamna imputinarea numarului de reprezentanti.
Sunt ferm convins ca Teodosie a facut fapte bune, asa cum subliniaza cativa, nu vad de ce asta l-ar absolvi de vreo vina, pana la urma sunt sigur ca si Adrian Nastase, si Miron Cozma au ajutat candva o batranica sa treaca strada (cu sau fara voia ei). Ma intreb, daca fac azi o donatie la biserica si maine fur o masina, echilibrul e in regula? Si preotul din Lapus (google it) a facut multe fapte bune, chiar multe, asta nu il absolva de vina de a risipi economiile oamenilor din banca proprie (nu prea vad cum te justifici moral ca preot si camatar in acelasi timp...asta e alta poveste).
Ma intristeaza sa vad lipsa de indignare in randul preotilor. In loc sa se rascoale si sa ceara asanarea BOR de gunoaie, cei mai multi se unesc in a apara asemenea specimene. Desi cu toti stiu ca trebuie sa cotizezi foarte bine pentru a primi o parohie mai buna.
Si o chestiune care ma framanta pe mine. Toata lumea stie ca pe langa taxa de casatorie oficiala, la biserica mai e nevoie sa faca nasul si o donatie fortata, in spatele altarului, fara chitante. Am trecut si eu prin asta, am vazut si eu telefonul cu Symbian al parintelui. Sunt ferm convins ca parintele respectiv e o persoana integra, dar nu sunt dezgustatoare toate aceste practici? Chiar si preotii au nevoie de shiny things?